După cum mulţi studenţi cred, sesiunea este acea perioadă în care tu, profesorul, îţi iei într-un fel revanşa pentru năzbîtiile grupelor cu care ai lucrat un semestru, în care le demonstrezi, sarcastic, cu cruzime şi satisfacţie că s-au înşelat un semestru întreg în care s-au hlizit, nu au fost atenţi, ţi-au şi şi-au făcut feste şi farse sau au păcălit multe teme şi activităţi. O fi şi aşa, însă adevărul gol-goluţ este că această colosală temă pentru acasă a profesorului este, precum alte teme pentru acasă, o povară grea, plictisitoare şi searbădă, spartă de sporadice momente de fericire, în care îţi sare în faţă o lucrare foarte bună şi cînd, cu o mîndrie nedisimulată, acorzi o notă foarte bună, amăgindu-te: iată că nu ai predat degeaba trei luni de zile. Amăgirea trece repede, pentru că, de cele mai multe ori, o astfel de lucrare se găseşte de obicei cît mai aproape de centrul noianului cu lucrări, astfel încît următoarele lucrări te aduc înapoi cu picioarele pe pămînt sau, daca vreţi, cu mîinile în lucrări pînă la cot.
Urmează apoi un episod detestabil, dar inevitabil, în care mai mulţi nemulţumiţi îţi iau la tir adresa de email, cu nelămuriri, neînţelegeri, sfaturi şi certuri pe alocuri. Acestea sînt, pînă la un punct, tolerabile. Este, în fond, datoria ta să verifici să nu fi comis vreo eroare şi să explici, dacă există vreun dubiu, de ce situaţia e cum e. Însă după ce ai făcut şi acest lucru şi te-ai asigurat că metoda ta este a celui mai lipsit de sentimente funcţionar (a se citi: imparţial), începe episodul milogelilor si al apelului la sentimente: „fac facultatea pentru părinţi”, „trec la taxă”, „nu aţi predat bine şi eu nu mă descurc deloc la această materie” etc. Într-o perioadă mai dificilă pentru mine mi s-a reproşat că nu am zîmbit suficient de mult la ore şi de aceea a planat un fel de nor al eşecului asupra tuturor.
După ce se încheie şi acest episod, treci notele în catalog şi îţi tragi sufletul: am scăpat! Nu, nu ai scăpat, pentru că multe gînduri negre, dorinţe de răzbunare şi alte vorbe de alint se abat asupra ta prin proiecţia ideatică pe care o creezi în mintea studenţilor nemulţumiţi sau care se simt nedreptăţiţi. Şi nu cred că cineva poate spune că nu s-a gîndit măcar o dată că toată karma asta negativă poate fi pricina depresiei, a durerii de cap, de măsea sau de picior care s-a abătut deodata asupra ta, tocmai la o zi-două după ce ai umplut catalogul cu note.
De aceea vacanţa cea mai mică dintre semestre este de două-trei săptămîni, iar cea mai mare de două luni: este o perioadă de vindecare şi convalescenţă.
Foto Credits: http://ookami-desu.deviantart.com/art/voodoo-doll-164272943
E-Motion 
Stii probabil definitia clasica a unui profesor bun, dar ti-o mai zic o data, poate ai uitat-o:
Un profesor bun e acel profesor pe care il injuri in timpul facultatii si in fata caruia iti scoti palaria dupa.
Daca in tarisoara noastra iubitoare de educatie gasesti puterea sa-ti faci meseria asa cum trebuie, ce povestesti tu aici ar trebui sa fie fleacuri si motiv de amuzament. Stiu ca nu-s, dar morala… 🙂
Ei, e risu’-plinsu’, plinsul acum si risul mai tirziu putin 🙂 .
…Sau poate reactionezi proactiv? :))
🙂
Să știi că eu nu am avut dorințe de răzbunare la acea vreme. Împotriva karmei negative ar putea funcționa ca leac un talisman. ;))
Trebuie sfintit catalogul :))
În locul unui comentariu confesiv şi aparent lamentabil, prefer să discutăm la o bere rece cînd toate se vor fi încheiat. Spor şi cap limpede! 🙂
Pingback: Oana Filip — Bazar de link-uri #16·