New way

noiembrie 23, 2009

A fost una dintre cele mai importante aniversări. Am încercat şi cred că am reuşit, ca de fiecare dată, să fiu alături de cei dragi, de cei pe care îi respect şi care mi-au fost, la rîndul lor, alături. De la 30 de ani începe the adulthood. Începe cu responsabilităţi mai mari, chiar dacă e vorba pentru început de doar un colţ de viaţă acvatică. Începe mai ales cu bătălia înfiorătoare cu propria persoană, în încercarea de a renunţa la una dintre cele mai cumplite adicţii. Începe mai nuanţat, mai melodios, mai puţin îmbîcsit. Acum mi-e mult mai limpede ce voi încerca să schimb, fără frica eşecului, unde voi putea construi, fără teroarea dărîmării de către alţii, încotro o voi putea-o apuca, fără teama de rătăcire.

Şi vai! Unde mi-e stilul?


Earth Hour

martie 29, 2009

vinieta_denous

28 martie 2009, 20:30-21:30

OEarth Hour!

Earth Hour!


Iron Sky, film comunitar

martie 4, 2009

vinieta_denous

In 1945 the Nazis fled to the moon. In 2018 they are coming back.

Iron Sky este un film unic, produs împreună cu surferii fascinaţi de filme. Pe Wreck-a-Movie, situl colaborării comunităţii de entuziaşti, producătorii au făcut o invitaţie către oricine doreşte să participe cu idei creative. Puteţi afla mai multe despre comedia finlandeză pe situl cerului de fier. Al doilea pas pentru originalitatea unei astfel de idei. Nu uitaţi să vizionaţi trailerul (HD)!

is_logo


Think X

decembrie 17, 2008

vinieta_denousDoream să scriu despre noul meu calculator, dar am mai aşteptat un pic să văd cum se descurcă, în raport cu recenziile şi părerile altor utilizatori de pe net. Da, am citit şi de această dată aproape totul şi am hackerit la greu.

Mi-am vîndut Asus-ul EEE PC 4G, pentru că se dovedise a fi un fel de PDA, cînd eu aveam nevoie de mai multă putere, de un ecran mai mare şi posibilitati mai numeroase de operare. M-am îndreptat spre tablet pc-ul X61t din seria ThinkPad al celor de la Lenovo pentru prestigiul şi fiabilitatea de care se bucură aceste dispozitive. În plus îmi era mare dor de defunctul meu Thinkpad pe care l-am avut acum 3-4 ani.

lenovo-thinkpad-x61-tablet

O maşină bună, nu perfectă cum  mă aşteptam de la un Thinkpad, chiar în era Lenovo, dar totuşi o maşină bună.

Avantaje:

  • formatul de tabletă, excelent pentru scris note, lecţii, desene, grafice, diagrame
  • puternic, avînd în vedere scopul său principal: portabilitatea
  • formatul ecranului de 12″
  • pun la plusuri şi designul, deşi poate prea conservator pentru unii. Are un anumit farmec specific Thinkpadurilor
  • trackpointul, după ce te obişnuieşti cu el, nu mai vrei nici mouse măcar :)
  • portabilitatea – cu baterie de 4 celule (insuficientă ca timp de lucru) e destul de uşor şi lejer de purtat în geantă

Minusuri:

  • mult timp de hackerit pînă eşti mulţumit: viteza coolerului – există un utilitar  excelent cu care îl configurezi cum doreşti; blocaje – dezactivarea opţiunii “hybrid disk power saving mode” din schema de consum, în caz contrar, laptopul se blochează atît timp cît operează pe baterie; temperatura ridicată a procesorului – a trebuit desfăcut şi curăţate radiatorul şi ventilatorul, deşi nu are foarte mult timp de utilizare (< 1an)
  • ecranul captează amprentele ca un magnet
  • preţul piperat, dar totuşi e Thinkpad
  • absenţa ThinkLight. Mi s-ar fi părut utilă şi trebuia cumva integrată, mai ales dacă lucrezi noaptea
  • “pixul” cu care vine are un defect: îi cade butonul lateral. Al meu stă lipit cu bandă adezivă.

Comunităţi:

LE: Imagini reale



16

octombrie 31, 2008

Cu acest articol particip la concursul organizat de eMAG cu ocazia lansarii in Romania a gamei de laptopuri HP Pavilion pe 30 octombrie 2008. Concursul este jurizat de Victor Kapra si de reprezentantii eMAG.

Ne fumam primele ţigări ale dimineţii aşteptîndu-i pe ceilalţi cu o înfrigurare bine mascată. Ştiam de fiecare dată cine cu cine o să apară pe străduţa pietruită şi mai ales, cine întîrzie şi cine soseşte la timp. Eram nerăbdători să ne strîngem iar toţi. Lîngă grilajul verde al intrării liceenilor, fumul ţigărilor cumpărate la bucată se ridica domol lăsînd loc, dedesubt, începutului unei sporovăieli care avea să aducă, în mai puţin de zece minute, viaţa plină de agitaţie care cuprindea liceul pînă spre amiaza tîrzie. Rînduri, rînduri, cei mai mulţi treceau de uşa verde de metal sculptat şi se pierdeau înspre cele două clădiri, prin curtea cu castani. Saluturi şi rîsete timide se auzeau la fiecare pas. Odată cu fumul trăgeam în piept aerul rece şi proaspăt al dimineţii. Ne înghionteam în gînd şi cu voce tare pentru a pune ţara la cale şi pentru a ne şicană unii pe alţii. Mai erau cîteva minute pînă să ne îndreptăm şi noi, după ce ne vom fi adunat ciorchine, spre clasă. Cele mai timide întrebări erau “neruşinatele” agăţări ale colegelor bune la matematică. “Iuliaaaa, ai tema la mate?”, “Raluca, ne dai şi nouă puţin tema ta?” Da, aveam matematică înainte de pauza mare, iar pauzele de dinaintea celei mari erau ale naibii de mici pentru copiatul temei nefăcute acasă. În fine, mai erau cîteva ore de rîs pînă la mate. Deşi prima oră era dificila franceză, oră cînd trebuia să împaci şi seriozitatea cerută de o profă faină care te punea să citeşti vreun exerciţiu din manual şi năzbîtiile de început de zi ale băieţilor. Oliver, Dan, Box, Voitzek, Magariu, Pistol, Hociung şi ceilalţi, toţi eram foarte concentraţi să nu rîdem în faţă profesorilor, ci numai cînd ei nu erau atenţi. Nimic nu ne putea calma, iar fetele erau îngrozite. Le făceam farse tuturor, apoi în pauze o zbugheam afară la fumat şi la un altfel de rîs. Rîdeam într-una, rîdeam cu poftă, mult, zdruncinat. Puteam rîde şi din tristeţe. Ziua de şcoală se termină istovitor, după atîta rîs. Paşii sprinteni cu care urcam dimineaţă dealul spre şcoală deveneau tîrşîiţi după ce orele se încheiau. Aceeaşi paşi care te duceau în sens invers, cu regretul sfîrşitului de zi, spre casă.

Acasă, în afară de cărţi, casetofon şi casete, nimic nu părea destul de interesant pentru a-ţi trece timpul pînă a doua zi. Nici măcar Sintezul. Televizorul era vechi şi prost, iar casetofonul stricat la mufă. Ca să se încarce programele trebuia să suporţi pentru cîteva minute bune scîrţîitul lugubru ale casetei rulate la maxim. Oricum, nu mai era chiar atît de mult pînă la sosirea următoarei dimineţi. Şi iar cu ţigările noastre, cu rîsetele noastre în bănci, cu  meciurile noastre de fotbal, cu aburii subţiri ai alcoolului sorbit timid prin locurile ştiute numai de noi. Cu întîlnirile ratate. Cu repetiţiile formaţiei noastre de death-metal şi închipuirile marilor scene pe care aveam să ajungem, numai dacă repetăm de două sau trei ori pe săptămină. Pe atunci totul era al nostru.

Viaţa de licean ocupă locul amintirii despre mine la 16 ani. Ameţitor de simplu şi de parfumat. Fără coşmaruri, griji şi fără regrete. Fără supermarketuri, upgrade-uri, fără goana neurală, traficul infernal şi semaforizările interminabile ale destinelor. Şi fără poluarea prin care nu ai cum să răzbaţi pînă la liman, în încercările de a rememora şi retrăi, mental şi sufleteşte, acele timpuri. Al nostru a devenit al tuturor şi al nici unuia.