Internauţi în ţări străine. Astăzi: Ţara Galilor

Recent, Curtea de Justiţie Europeană a respins cererile de filtrare şi interzicere ale conţinutului online ilegal. [Sursa: BBC]  Aceste filtrări ar fi trebuit făcute de către ISP-işti. Cum în România utilizarea reţelelor de tip torrent este principala formă de propagare a materialelor piratate, lucru suportat şi de infrastructura superioară pentru lăţimea de bandă, vrem să ştim cum stau lucrurile peste canal, dar nu numai în ceea ce priveşte legalitatea materialului online, ci din perspectiva întregii experienţe Internet.

E-Motion: Ce trebuie să faci dacă te-ai stabilit în Cardiff si vrei, fireşte, cît mai repede Internet acasă?

Adina Bompa: Păi cam ce faci şi-n România: te duci la furnizor cu o factură (orice apropie numele tău de adresa la care vrei internet), alegi un tip de abonament în funcţie de viteza pe care ţi-o doreşti şi aştepti. Eu am aşteptat o lună; în cazul meu, soluţia pentru a avea cît mai repede internet acasă a fost să-mi iau un dongle şi să încarc, timp de o lună, paginile web fără poze ca să mă asigur că-mi ajung cei 4 giga până vine netul adevărat.

E-M: Există vreo politică a furnizorului de servicii Internet de filtrare a conţinutului ilegal?

A.B.: Nu ştiu să aibă nici un fel de filtre în ceea ce priveşte conţinutul ilegal.
Eu m-am împiedicat doar de-o chestiuţă pe mobil, în care furnizorul îmi cere să mă autentific ca având peste 18 ani cînd vreau sa citesc ştirile de pe gandul.info. De unde deduc că au ceva reglementări care se referă la protecţia minorilor.

E-M: Înseamnă că ai putea folosi conţinut ilegal. Crezi că ar exista riscuri?

A.B.: Pot şi folosesc. Există riscuri, bineinţeles. Dar, recunosc, sînt ceva mai atentă decît în ţară. Încerc să fur de pe net în cantităţi mici, să limitez pe cît se poate viteza de download. Fur cărţi cu nesimţire; consider că dacă există xerox în bibliotecile universităţii, un pdf nu-i mai grav; am, cum s-ar zice, acoperire morală . Pentru filme şi seriale folosesc streaming-ul pentru că e mai comod.

E-M: Consideri că mişcările tale online sînt mai atent monitorizate decît în România?

A.B.: Nu monitorizate în sensul Big Brother, dar dacă foloseşti banda pentru un timp mai îndelungat (cum e cînd încerci să descarci un film în HD) îţi limitează automat viteza de transfer pentru cîteva ore. Asta acasă, la universitate lucrurile sînt diferite. Download-ul de fişiere mari este verificat de serviciul de IT al universităţii, deci este exclusă piratarea în cadrul ăsta. În cazul în care faci studii tehnice şi e nevoie să rulezi programe în reţeaua universităţii, e bine să te asiguri că au toate licenţă; serviciul de IT va fi foarte prompt în a-ţi recomanda dezinstalarea oricărui program piratat.

E-M: Exista si alternative. The Dark Internet…

A.B.: Foarte bune pentru zile mai negre…

E-M: Cît timp stau galezii în Internet?

A.B.: Destul de mult timp, bănuiesc; mă gîndesc la colegii mei mai vîrstnici care sînt foarte activi pe Facebook. În plus, e foarte practic să fii online: toate facturile se pot plăti online, supermarketurile au servicii de livrare la domiciliu pentru cumpărăturile online, City Council are online costumer support.

E-M: Cum stă la capitolul infrastructura WiFi universitatea la care înveţi?

A.B.: Cardiff University stă foarte bine la capitolul ăsta. Ne bucurăm de WiFi în toate clădirile universităţii – în sălile de curs, cantine, biblioteci, clădirile studenţeşti, centre de training, săli de gimnastică şi tot aşa; unde-i logo-ul universitătii este, sigur, şi-un hot spot. Accesul se face prin reţeaua eduroam, foarte trendy între instituţiile de învăţămînt superior din Europa. Bineînţeles, au acces la internet doar studenţii (reţeaua e facută în aşa fel încît atîta timp cît eşti student la o universitate eduroam, poţi avea acces la internet în toate celelalte universităţi afiliate) şi personalul universităţii.

Adina Bompa trăieşte de un an în Cardiff şi urmează cursurile unui masterat în domeniul studiilor europene la Universitatea Cardiff.