Dacă Seinfeld e serialul despre nimic, The Tree of Life este filmul despre tot. Ultima producţie a lui Terrence Malick încearcă să transpună în imagini conceptul arborelui vieţii/cunoaşterii reducîndu-l, pe cît posibil, la 139 de minute. Şi chiar dacă este un film despre tot, trebuie să recunosc că, în nici un caz, filmul nu este despre Sean Penn. Adică sîntem obişnuiţi cu apariţiile fugare ale unor mari actori (vezi The Thin Red Line), dar nu am înţeles rolul lui Sean Penn, care ar fi trebuit, totuşi, să pună un fel de punct filmului. Poate că nu am văzut eu punctul – ce mai contează un punct în univers – dar Sean Penn trebuia să mai defileze pe ecran, că lua liftul sau aranja dosare, măcar vreo cinci minute, cu zgîrcenie.
Alăturînd acest aspect inserţiilor de imagini ultradigitale (celule, dinozauri, cosmos), mie unul, filmul mi s-a părut prea scurt. Da, da, ştiu că mulţi s-au plictisit după primele zece minute, dar cred că ori filmul trebuia să fie muult mai lung, ori muult mai scurt. Privită separat, viaţa familiei de americani (anii 50-60?) curge incredibil pe ecran şi ar putea fi privită ca un film în sine. Cadrele lungi, camera în mişcare sau, dimpotrivă, tăierile bruşte de cadre şi voice-over-urile cu propoziţii şi fraze scurte, meditative şi mai ales muzica – la mine primează în aprecierea aproape a oricărui film – toate sînt îmbinate magistral.
Însă, spre deosebire de The Tree of Life, The Thin Red Line reuşeşte să fie o capodoperă pentru că nu ţinteşte acest lucru. The Three of Life pare că-şi propune să fie the ultimate movie. Sînt un pic dezamăgit pentru că aşteptam filmul de vreo doi ani. Şi cu toate că sînt un consumator casnic (preferabil mall-ului, anyway) pentru că nu mai sînt Cinematografe în Iaşi, l-am văzut în condiţii excelente, am apreciat calitatea imaginilor, şoaptelor etc. Dar, la sfîşit, nu-mi dădeau pace întrebările despre rostul unor pasaje sau inserturi, în loc să meditez la cum trebuie trăită viaţa şi la ce e bună ea.
Joc: Băieţii – excelent; Brad Pitt – bun; Jessica Chastain – excelent; Sean Penn – ? Am pierdut unul din cele două minute în care apare pentru că mă înecasem cu o alună.
Imagine şi muzică – excelent.
IMDB: The Tree of Life, 2011
I knoooooow right?
Melancholia e mult mai fain, dupa mine. E si ala un pic fortat, dar macar imaginile din cosmos sunt ceva mai corect justificate de tema.
Despre the Tree of Life nu pot sa zic decat ca, dupa parerea mea, nu poti sa ai pretentia ca o sa faci un film despre sensul vietii (pe toate dimensiunile: micro, macro, orizontala, verticala…) fara sa-ti asumi o anumita doza de ridicol. Adica fara sa arati dinozauri, cum ar veni